Caderea excesivă a părului și cum o putem trata
Caderea excesivă a părului și cum o putem trata
Ca și medic dermatolog, am constatat, în ultimul an și jumătate, o creștere a numărului de pacienți care se plâng de faptul că le cade părul mai mult ca niciodată. Investigând situația și eliminând cauzele hormonale și diverse patologii ce necesită tratament medicamentos, factorii principali care duc la rarefierea podoabei capilare sunt stresul cu care ne confruntăm cu toții, dar și infecțiile virale ce au inclus episoade febrile.
Voi încerca să explic în cele ce urmează ce anume declanșează această problemă deloc plăcută atât pentru doamne, cât și pentru domni, și în ce mod ajută Terapia cu plasmă, efectuată în clinica Noblezza, la stoparea căderii părului și la regenerarea acestuia.
De ce ne cade părul după febră și infecții virale
Parcugem o perioadă în care multe persoane au infecții virale cu episoade febrile. S-a constatat faptul că, la câteva luni după ce au avut febră mare ori s-au recuperat după o boală, mulți oameni se confruntă cu o cădere a părului considerabilă.
Denumirea medicală pentru acest tip de cădere a părului este efluviu telogen. Se întâmplă atunci când mai multe fire de păr decât în mod normal intră în faza de odihna (telogen) a ciclului de creștere a părului în același timp. O mulțime de boli virale și probleme cronice de sănătate pot să afecteze sănătatea părului, iar stresul care rezultă din oricare dintre aceste infecții este cauza numărul unu.
Cum se manifestă căderea părului
Majoritatea oamenilor observă o cădere a părului accentuată la două până la trei luni după ce au avut febră, dereglari hormonale sau o boală. Firele de păr pot cădea in timpul dușului sau când se perie părul. Această cădere de păr poate dura șase până la nouă luni înainte de a se opri.
Inflamația și infecția acută pot întrerupe creșterea foliculilor de păr de pe scalp și, astfel, împinge părul în faza „de odihnă”.
Apoi, din cauza stresului și a infecțiilor virale, avem o imunitate fragilă, în special, o scădere a nivelurilor de vitamina B12 și vitamina D, posibil și deficiențele nutriționale severe, toate acestea fiind posibile cauze pentru căderea părului în exces.
Este de menționat că această cădere a părului poate interveni și la 2-3 luni după ce am avut perioade de stres. Efectele sunt astfel pe termen lung.
Ce rol au trombocitele în vindecare
Trombocitele sunt o componentă a sângelui, alături de celulele roșii și albe. Atunci când o persoană suferă o tăietură sau o rană, trombocitele sunt cele care formează „primul răspuns” al corpului și intervin pentru a opri sângerarea și a da startul vindecării.
Oamenii de știință au analizat comportamentul trombocitelor și au concluzionat că, dacă le vor putea extrage și să le injecteze în zonele deteriorate ale corpului, acestea vor accelera vindecarea. În acest mod a fost dezvoltat tratamentul cu plasmă proprie, pe care îl efectuăm la clinica Noblezza.
De ce este atât de eficient tratamentul cu plasmă în Clinica Noblezza
Odată ce am înțeles rolul trombocitelor în vindecarea organismului, este mai ușor să înțelegem cum se derulează tratamentul cu plasmă de la Noblezza și ce efecte pozitive are în cazul căderii părului.
Conform rezultatelor studiilor medicale, trombocitele proprii, odată injectate în zonele problematice ale scalpului, la baza foliculilor de păr, pot stimula celulele papilelor dermice, care joacă un rol critic în creșterea părului.
Care sunt pașii Tratamentului cu plasmă
Primul pas al tratamentului cu plasmă presupune să prelevăm o probă de sânge a pacientului, care va fi apoi prelucrată în centrifugă, mișcările alerte ale acesteia separând componentele sângelui. Odată ajunși la acest stadiu, vom extrage plasma bogată în trombocite, factori de creștere, proteine, care injectate apoi la nivelul scalpului, vor accelera repararea țesuturilor și vor stimula creșterea firelor de păr.
Întregul proces poate dura aproximativ 1 oră și, în funcție de caz, pot fi necesare mai multe sesiuni, 3-6 ședinte la un interval de o lună.
După realizarea tratamentul cu plasmă, o persoană se poate întoarce, de obicei, la activitățile obișnuite, fără limitări.
Tratamentul cu plasmă tratează chelia hormonală?
Cele mai multe cercetări s-au concentrat pe utilizarea tratamentului pentru a trata alopecia androgenetică (AGA). Cunoscută și sub denumirea de chelie legată de hormoni, aceasta este o afecțiune care poate afecta atât bărbații, cât și femeile.
La bărbații cu AGA, căderea părului apare de obicei în partea superioară și în față a capului. La femei, subțierea are loc pe partea superioară și pe coroana capului și adesea începe cu partea centrală a părului care crește.
Dovezile sugerează că terapia cu plasmă poate funcționa cel mai bine atunci când este combinat cu alte tratamente pentru AGA, cum ar fi minoxidilul topic (Rogaine) sau finasterida orală (Propecia), care este un medicament antiandrogenic.
Recomandările medicului cu privire la cât de des ar trebui să aibă efectueze o persoană terapia cu plasmă pot varia în funcție de caz și de rezultatele tratamentului inițial. Medicul vă poate sugera să faceți ședințe de întreținere la fiecare 3-6 luni odată ce căderea părului este sub control.
Dr. Anca Mincă – medic dermatolog